Continuitate în legăturile culturale România – Republica Moldova
Directorul general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, Constantin-Valentin Răducanu, s-a întâlnit astăzi cu ministrul Culturii al Republicii Moldova, Cristian Jardan, alături de o delegație formată din reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în România și specialiști în domeniu.
Ministrul a apreciat proiectele culturale de impact ale DRRM desfășurate în Republica Moldova, în special Festivalul Tradițiilor Românești, dotarea bibliotecilor publice cu zeci de mii de volume, precum și inițiativa de a implementa acțiuni în zona trasnistreană (dotarea cu mobilier școlar modern a liceului românesc „Mihai Eminescu” din Corjova).
De asemenea, ministrul Cristian Jardan a propus derularea de proiecte comune pe tema identității românești, sprijinirea mass-media în limba română și implicarea în dezvoltarea culturii la nivel local.
DRRM își reafirmă angajamentul de a continua proiecte culturale relevante, care păstrează și promovează valorile românești.
